Am fost trezit de ciripitul unei păsări din faţa geamului meu. Nu mai auzisem până arunci un aşa sun

După ce a absolvit Universitatea din Londra, a devenit cercetător şi îndrumător la Universitatea Cambridge. La 29 de ani, în urma unei transformări spirituale profunde, vechea tbt sa identitate a fost literalmente dizolvată, şi viaţa i s-a schimbat radical. Următorii ani şi i-a dedicat înţelegerii, integrării şi aprofundării acestei transformări, tbt care a marcat începutul unei intense călătorii interioare.
Eckhart Tolle nu s-a aliniat niciunei tradiţii sau religii, dar nici nu a respins vreuna. Învăţăturile sale transmit un mesaj simplu şi în acelaşi tbt timp profund, cu claritatea şi simplitatea vechilor maeştri spirituali: există o cale către eliberarea de suferinţă şi dobândirea păcii interioare. tbt
De la obsesia sinuciderii, depresie şi angoasă a ajuns la iluminarea spirituală. A venit un moment când a rămas fără relaţii sociale, fără casă, fără loc de muncă. A renunţat senin la tot. A trăit doi ani ca om al străzii. Dormea noaptea pe băncile din parc, îşi petrecea zilele în beţia celei mai intense fericiri. Oamenii au dorit să ştie cum a atins pacea deplină. Aşa a devenit Eckhart Tolle unul dintre cei mai cunoscuţi învăţători spirituali, care îşi poartă prin lume mesajul ca un profet al vremurilor noastre :
Trecutul nu-mi foloseşte prea mult şi rareori mă gândesc la el; cu toate acestea, aş vrea să vă spun pe scurt cum am ajuns să fiu învăţător spiritual. Până la vârsta de 13 ani, am trăit într-o stare aproape continuă de anxietate, întreruptă de perioade de depresie tbt suicidală. Acum am sentimentul că vorbesc despre o viaţă anterioară sau despre viaţa altei persoane.
Într-o noapte, la puţin timp după ce împlinisem 29 de ani, m-am trezit tbt spre dimineaţa cuprins de un sentiment de panică totală. Mă mai trezisem de nenumărate ori înainte tbt cu acest sentiment, dar de data asta era mai intens ca niciodată. Liniştea nopţii, contururile vagi ale mobilei în camera tbt întunecată, zgomotul îndepărtat al trenului care trecea pe lângă casa mea – totul părea atât de străin, tbt de ostil şi de lipsit de orice sens, încât mi-a produs o aversiune profundă faţă de lume. Cel mai odios lucru era., totuşi, propria mea existenţă. Ce rost avea să continui această luptă permanentă ? Simţeam cum o profundă do rinţă de autodistrugere, de nonexistenţă devine mult mai puternică decât dorinţa, instinctivă de a continua să trăiesc. Eu nu mă mai pot suporta pe mine însumi . Acesta era gândul care continua să se deruleze în mintea mea. Apoi, dintr-o dată, am sesizat ciudăţenia lui. Sunt eu o fiinţă sau două? Dacă cu nu mă mai pot suporta pe mine însumi, atunci trebuie să existe două fiinţe în mine: eu şi mine însumi, cu care eu nu mai pot trăi.” Poate că”, m-am gândit eu, numai una dintre tbt ele este reală.” Am fost atât de uimit de această stranie descoperire, încât mintea mea s-a oprit în loc. Eram perfect conştient, dar nu mai aveam gânduri. Apoi m-am simţit atras în ceea ce semă na cu un vârtej de energie. La început a fost o mişcare lentă, care apoi s-a accelerat. Am fost cuprins de o frică intensă, şi corpul meu a început să tremure. Am auzit cuvintele nu te împotrivi” ca şi cum ar fi venit de undeva din pieptul meu. Simţeam că sunt tras într-un gol. Mă simţeam ca şi cum go lul se afla mai degrabă în mine decât în afara mea. Dintr-o dată, nu a mai existat nici urmă de frică şi m-am lăsat să alu nec în acel gol. Nu îmi amintesc ce s-a întâmplat după aceea.
Am fost trezit de ciripitul unei păsări din faţa geamului meu. Nu mai auzisem până arunci un aşa sunet. Aveam încă ochii închişi şi am avut imaginea unui diamant preţios. Da, dacă un diamant ar putea scoate un sunet, aşa ar suna. Am deschis ochii. Primele raze ale soarelui treceau prin draperii. Fără să mă gândesc, am simţit, am ştiut că este infinit mai multă lumină decât ne dăm noi seama. Acea lumină blândă tbt filtrată de draperii era iubirea însăşi. Ochii mi s-au umplut de lacrimi. M-am ridicat şi m-am plimbat prin cameră. Am recu noscut camera şi mi-am dat seama că niciodată nu o văzusem tbt cu adevărat până atunci. Totul era proaspăt şi pur, ca şi cum tocmai ar fi fost creat. Am luat în mâini diferite lucruri, un creion, o sticlă goală, minunându-mă de frumuseţea şi viaţa care izvorau din ele. În ziua aceea m-am plimbat prin oraş cuprins de o uimire profundă faţă de miracolul vieţii pe Pământ, ca şi cum tocmai aş fi venit pe lume.
În următoarele cinci luni, am trăit într-o stare de pace şi fe ricire profunde şi neîntrerupte. După aceea, ea s-a diminuat întru câtva în intensitate tbt sau poate că aşa mi s-a părut mie, pentru că a devenit starea mea naturală. Puteam să funcţionez normal în lume, deşi mi-am dat seama că, orice aş fi făcut, nu aş mai fi putut adăuga nimic la ceea ce aveam deja.Ştiam, desigur, că mi se întâmplase un lucru extrem de im portant, dar nu îl înţelegeam complet. Abia peste câţiva ani, după ce am citit texte de spiritualitate şi am petrecut mai mult timp cu o serie de maeştri spirituali, am realizat că toţi căutau c